Dacă aveţi curaj, vă
recomand să citiţi cartea care mie mi-a schimbat cursul vieţii - „Cedrii
sunători ai Rusiei” de Vladimir Nicolaevici Megre. Spun "cartea" şi
nu "cărţile", pentru că eu o privesc ca pe o singură carte care se
compune din opt părţi:
Cedrii Sunători ai
Rusiei (cartea a doua)
Spaţiul de Iubire
(cartea a treia)
Creaţia (cartea a
patra)
Cine suntem noi?
(cartea cincea)
Cartea Neamului
(cartea a şasea)
Energia Vieţii (cartea
a şaptea)
Noua Civilizaţie
(cartea a opta, prima parte)
Ritualurile Iubirii
(cartea a opta, partea a doua)
Deoarece pentru cei ce o vor citi, această carte
va fi echivalentul Pilulei Roşii. Vor fi, desigur, mulţi cei pentru care acest
gest va fi lipsit de urmări, iar învăţăturile Anastasiei nu vor avea mai mult
efect decât o pastillă nedigerată. Dar, pentru cei ce simt deja că e ceva în neregulă
cu lumea în care trăim, Cedrii Sunători ai Rusiei poate fi o Carte-Cutremur.
Una e să nu-ţi placă
ce vezi în jurul tău dar să crezi că nu ai de ales şi să te resemnezi… şi cu
totul altceva este să ştii nu numai că există alternativă, că ai de ales, dar
să ştii şi care este aceea şi ce ai de făcut pentru a ajunge acolo.
Pentru mine, să citesc
Cedrii Sunători ai Rusiei cu mintea şi inima deschise a fost ca şi cum mi s-ar fi
oferit o privelişte a Omenirii-Adulte. E ca şi cum aş fi văzut (măcar pentru
câteva clipe) Lumea-în-care-mi-ar-fi-plăcut-să-mă-nasc. Mai mult chiar, am
văzut Lumea-în-care-îmi-doresc-să-trăiască-copiii-noştri. A fost o privelişte
care mi-a rămas gravată în inimă pentru totdeauna.
Dacă înainte găseam
dificil să trăiesc în oraş, după Cedrii Sunători, acest lucru a devenit aproape
imposibil. Zi de zi trebuia să confrunt imaginea caselor mohorâte înghesuite
una în alta şi sunetul artificial al oraşului cu lumina şi cântecul stârnite de
imaginea din sufletul meu.
Uneori îmi închipui că toţi oamenii simt
instinctiv că, asemeni unor grădini zoologice absurde, cu betoanele lor
omniprezente, cu torsul continuu al miilor de motoare, cu fumul ce le otrăveşte
aerul, oraşele nu sunt mediul de viaţă
natural al omului. Dar, la fel ca acele animale captive care se tem să iasă
din cuşcă, nici oamenii nu mai caută o ieşire, pentru că le e teamă de
necunoscut. Sau poate, cine ştie, au uitat de tot…
Eu n-am uitat. Ştiusem asta mereu. Dar, după
ce am citit Anastasia a fost şi mai rău. Zi de zi, sentimentul că locul meu nu e acolo se adâncea. A durat mult până am ieşit din cuşcă, dar odată ajunsă ieşită, am aflat
ce înseamnă acasă. Da, a fost nevoie
de curaj. Am avut de înfruntat tot felul de temeri, unele mai mici şi mai
neînsemnate, de exemplu teama de întuneric, altele mai mari, mai profunde, cum
ar fi teama de singurătate. Şi altele şi mai adânci şi mai ascunse, care-au
ieşit încet-încet la iveală, odată cu timpul. Pentru că fiecare temere pe care
o înfruntam şi depăşeam aducea cu sine o transformare.
Şi a sosit vremea când era mai greu
Să rămân închisă în mugure
Decât să înfloresc.
Ce a urmat, a fost ca
o a doua naştere. Dureroasă, dar inevitabilă. Uneori mă gândesc că poate şi
omizii îi e frică să se transforme în fluture…
Dacă vă recomand
cărţile? Nu ştiu. Aveţi curaj? Eu-cea-de-acum nu regret că le-am citit. Dar nu
ştiu dacă Eu-cea-din-mugure aş fi avut curajul să le citesc, ştiind ce
transformări îmi vor aduce.
Asta îmi aduce aminte
de o altă poezie:
Apropiaţi-vă de margine, le-a spus el…
Nu putem, ne e frică!
Apropiaţi-vă de margine, i-a chemat el din nou.
Iar ei s-au apropiat.
Şi el i-a împins…
iar ei au zburat.
Apropiaţi-vă de margine!
Ana, salut! Ce frumos! Te rog să mă contactezi, am ceva să vorbesc cu tine. Cristian C.
RăspundețiȘtergerebuna dimineata! va anunt ca nu am primit nici azi, cartile comandate.ieri masina de curierat a stat in fata blocului 10min...dar nu m a sunat nimeni.
RăspundețiȘtergereBună ziua :)
RăspundețiȘtergereEu nu lucrez la redacție, recomand cărțile doar pentru că mi-au plăcut. Mi-au plăcut și m-au impresionat așa de puternic, încât în urmă cu ceva ani, împreună cu un prieten, am încercat să punem bazele unei comunități Anastasia, însă n-am reușit. Luați legătura curedacția pentru rezolvare.
Am demarat un proiect de strangere de fonduri pentru a cumpara 100 de carti, carti ce vor fi donate gratuit. Puteti sustine proiectul nostru aici: https://www.sprijina.ro/cauze/100-de-vetre-de-familie Un simplu share ne ajuta foarte mult. Multumim frumos.
RăspundețiȘtergere